Încă din copilărie suntem învățați cum să avem grijă corect de dinții noștri – cu toate acestea, obiceiurile bune deprinse atunci tind să se estompeze în timp, astfel încât ajungem, la maturitate, să dezvoltăm o serie de obiceiuri greșite. Din acest context este important să înțelegem că „igiena orală” nu e suficientă – avem nevoie de igienă orală corectă, corespunzătoare și completă pentru a ne feri nu doar de afecțiunile orale, ci și de cele generale; există o serie de afecțiuni care își au cauza întocmai în problemele dentare netratate – de exemplu, astmul și artrita.
Și, pentru că Internetul este plin de informații care te învață cum să ai grijă de dinții tăi, astăzi ți-am pregătit un anti-ghid: o selecție de sfaturi despre cum să nu îți îngrijești dinții și care sunt principalele greșeli pe care le facem.
- Periezi agresiv…
…Ca să te asiguri că dinții sunt curați. Din nefericire, periajul agresiv este cea mai gravă greșeală pe care o poți face pentru sănătatea orală. Un periaj viguros, extra-ferm, agresiv, conduce către sângerare și, ulterior, retractie gingivala, erodând smalțul dentar.
O altă greșeală pe care o facem este legată de tehnica periajului dentar: dacă îți periezi dinții orizontal, cu mișcări de stânga-dreapta, oprește-te: e ca și cum nu i-ai peria, pentru că doar muți bacteriile dintr-o parte în alta.
Periajul dentar trebuie realizat blând, cu periuța ținută în unghi de 45 de grade (deci aproape vertical), dinspre gingie spre dinte. Nu uita că periajul înlătură doar 40% dintre bacterii – deci, ca să „scapi” complet de bacterii, trebuie să incluzi în rutina ta și ața dentară și apa de gură.
- Nu alegi instrumentele potrivite
Și aici nu ne referim nicidecum la mărci, ci mai degrabă la caracteristici – cum îți alegi pasta de dinți? Dacă o faci la întâmplare, află că ar trebui să acorzi mai multă atenție ingredientelor. Fluorul trebuie să fie nelipsit din pasta de dinți și apa de gură – dacă ai gingivită, va trebui să optezi pentru o pastă de dinți anti-inflamații; dacă ai predispoziție către carii, va trebui să te focusezi pe această problemă.
Periuța de dinți este al doilea instrument din kitul nostru de îngrijire care ne poate „compromite” dacă nu o alegem cu atenție:
- optează pentru o periuță moale sau foarte moale, nicidecum pentru una cu perii tari (indiferent dacă dinții tăi sunt sensibili sau nu, sunt foarte rare situațiile în care pacienții au nevoie de o periuță dură);
- schimbă periuța la fiecare trei luni, sau după fiecare răceală și după fiecare detartraj
- depoziteaz-o cât mai departe de vasul de toaletă;
- nu uda periuța după ce ai pus pastă de dinți pe ea.
- Periaj dentar imediat după masă
Care este primul lucru pe care îl faci după ce te-ai ridicat de la o masă copioasă? Cel mai probabil, te îndrepți direct către baie, pentru a te spăla pe dinți – doar trebuie să scapi de acele resturi alimentare, nu?
În realitate, deși senzația de după-masă poate fi neplăcută, trebuie să așteptăm cel puțin o oră înainte de a ne igieniza dantura. După ce mâncăm, pH-ul din cavitatea orală e instabil; dacă ne periem pe dinți imediat după masă, nu facem decât să îi sensibilizăm mai mult, agresând smalțul.
- Nu respecți recomandările specialistului
De câte ori nu ai auzit pe cineva spunând că „știe el mai bine”? Sau, poate în unele contexte, chiar tu ai fost acela – în realitate, este vital să cerem și să ascultăm părerea persoanelor avizate.
De exemplu, stomatologul tău știe că ai bruxism – și, când îți propune realizarea unor gutiere, te împotrivești, spunând că tu nu îți scrâșnenști dinții niciodată. Dar cel mai probabil o faci – chiar dacă inconștient, în somn. Sau ești în timpul unui tratament pentru paradontoza și, deși ți se sugerează să folosești un air flow (duș bucal), rămâi în continuare doar la periajul simplu.
Pe termen lung, este vital să ne preocupe în profunzime profilaxia dentară – să prevenim este întotdeauna mai ușor decât să tratăm. Și, deși credem că „știm să ne spălăm pe dinți”, realitatea este că avem nevoie de educație dentară în permanență – încă din copilărie și până la maturitate, nu vom deprinde cu adevărat obiceiurile sănătoase decât dacă le repetăm la infinit – și dacă ni se repetă la infinit.