O dietă echilibrată și o nutriție pot acționa ca o măsură profilactică eficientă împotriva infecției COVID-19. O schimbare pozitivă a comportamentului în obiceiurile noastre alimentare trebuie susținută dincolo de pandemie pentru a asigura impactul pozitiv pe termen lung.

Pandemia COVID-19 este una dintre cele mai mari crize socio-economice și de sănătate pe care le-a cunoscut lumea. Fie din punct de vedere fiscal sau existențial, nu există aproape niciun sector sau suflet care să fi rămas nepătat de pandemie și de izolarea ulterioară la domiciliu.

Dar pandemia cu Covid-19 pare să aibă un impact pozitiv asupra obiceiurilor noastre alimentare: Potrivit unui sondaj realizat de International Food Information Council (IFIC), aproximativ 60% dintre consumatorii americani au raportat că gătesc acasă mai mult și aproximativ 20% au spus că mănâncă mai sănătos decât de obicei. Iată cum ne-a schimbat pandemia obiceiurile alimentare:

  • Preferință crescută pentru mâncarea gătită acasă

Restaurante și alte unități alimentare au fost închise în toată lumea. Indiferent dacă a fost la alegere sau prin constrângere, una dintre cele mai mari schimbări în obiceiurile alimentare la nivel mondial a fost dependența de mâncărurile gătite acasă, spre deosebire de mâncarea la restaurant sau cea comandată online. 60% dintre consumatorii din întreaga Lume au început să gătească mai mult acasă începând cu 2020.

  • Mâncare sănătoasă și food safety

Covid-19 ne-a făcut să conștientizăm cât de important este să avem grijă de noi înșine cu totul, așa că am înțeles importanța nutriției echilibrate; sănătatea noastră generală și imunitatea depind crucial de alimentele pe care le consumăm, iar în context pandemic am ales să mâncăm mai sănătos și mai verde. Chiar dacă în continuare apelăm la fast-food sau comfort food precum de-li-cioa-se-le clatite americane pufoase, moderația și echilibrul rămân coordonate de bază. 

 

Citeşte şi   Totul despre cariile dentare: cum le tratăm?

S-a creat un trend asupra importanței siguranței alimentelor, food safety. A existat o cerere în creștere pentru produse organice și produse alimentare naturale chiar înainte de pandemie, vizibilă în creșterea acestor produse pe piața internă. Pandemia ne-a oferit un impuls: consumatorii au realizat importanța includerii alimentelor sigure și hrănitoare în dietele lor.

  • Pandemia ne-a făcut mai creativi în bucătărie

Pe fondul celei mai îndelungate izolări la domiciliu din istorie, primele luni ale lui 2020 ne-au regăsit dornici de rețete inedite: am experimentat mai mult ca niciodată. Am adaptat rețetele deja cunoscute și ne-am abonat la noi bloguri de gătit, dar ne-am și dat voie să petrecem mai mult timp gătind. 

 

Timpul crescut pe care l-am petrecut în bucătărie vine, însă, și cu repercursiuni: ne confruntăm acum cu un real cooking burnout, cum îl numesc jurnaliștii de la HuffPost – ne-am reîntors la rețete mai simple și am înțeles importanța simplificării, atunci când asta este posibil. 

Pandemia ne-a făcut să investim în electrocasnice de calitate, care să facă o parte din treabă pentru noi: de la blendere și până la roboți de bucătărie precum thermomix, am înțeles că este vital să simplificăm cât de mult putem sesiunile de gătit, atât pentru sănătatea noastră psihică, cât și pentru timpul pe care vrem să îl petrecem cu cei dragi. Covid-19 ne-a epuizat pe toate planurile, așa că avem nevoie de pârghii care să ne mențină trează starea de bine. 

  • Planificarea meselor și revenirea listelor de cumpărături în trend 

În ultimul an am înțeles că spontaneitatea ne epuizează, așa că am început să ne planificăm mesele în avans. Dacă înainte ne permiteam să mergem la cumpărături și să pierdem ore în șir în supermarket, acum ne vedem nevoiți să scurtăm pe cât de mult posibil vizitele în spații aglomerate, așa că lista de cumpărături a revenit în trend – vrem să ne simțim în siguranță, chiar și la supermarket. 

Limitarea la ingredientele pe care le-am notat de acasă vine ca o necesitate și în contextul în care, stând mai mult acasă, am mâncat mai mult – deci am și cheltuit mai mult. Planificarea meselor, mersul la cumpărături după masă (pentru a nu da iama în dulciuri și alte tentații) și lista de cumpărături sunt trei aliați de încredere pe care ni i-am făcut în pandemie. 

Un obstacol peste care nu știm când vom trece, pandemia ne-a reconfigurat viețile, economia, liniștea, însă apar și unele modificări benefice: ne-am re-înțeles relația cu mâncarea. Ne-am amintit că mâncăm ca să supraviețuim și nu invers și ne-am întors la feluri de mâncare care ne oferă confort – comfort food și safe food sunt atributele lui 2021 în ce privește mâncarea și obiceiurile noastre alimentare.