Nunta este un eveniment unic, care are nevoie de multe discuții, negocieri pentru a rămâne în amintire drept un moment fericit din viața voastră. Este esențial ca întâlnirea mirilor cu fotograful ales să fie față în față, nicidecum telefonic. Astfel puteți vedea cum se comportă persoana respectivă, dacă vă simțiți confortabil în prezența acesteia deoarece veți petrece o zi importantă din viața voastră alături de ea.

În articolul ce urmează, ți-am pregătit aspecte pe care trebuie să le iei în calcul în căutarea unei oferte fotograf nuntă.

El trebuie să fie implicat și entuziasmat, pentru că de fotograf depinde reușita sau eșecul ședinței foto. Fotograful nu trebuie ales doar ca și profesionist în domeniu, ci și ca invitat, de aceea este foarte important ca acesta să vă placă ca și ca persoană.

Un prim aspect care trebuie luat în seamă este că nu toate persoanele care dețin un aparat de fotografiat profesionist se pot numi fotografi. Este bine să intrați pe pagina de Facebook a fotografului, ori pe site-ul său oficial pentru a putea vedea tehnica acestuia, portofoliul și pozele anterioare. De asemenea, trebuie ca mai întâi să vă interesați cu privire la tehnicile existente, să o căutați pe cea potrivită gustului vostru și abia apoi să căutați fotograful. Orice fotograf profesionist se axează pe tehnica în care excelează, de aceea alegeți fotograful cu tehnica plăcută vouă.

Un alt aspect este acela că nu toți sunt bine intenționați. Aceştia vă pot înșela prin prezentarea lucrurilor altora: studioul să nu fie al său, la fel și aparatele de fotografiat; prezentarea fotografiilor celor mai bune, ne semnarea unui contract, detalii vagi, etc.

Citeşte şi   Se apropie luna femeii - 3 idei de cadouri pentru EA

Nunta nu este un eveniment care se face în grabă. Acesta are nevoie de mult timp acordat, multe discuții, detalii lămurite, negocieri și multe altele. De aceea este foarte important să discutați cu fotograful toate detaliile care vă interesează. Nu trebuie să vă temeți că deveniți prea sceptici sau ridicoli, fiind spre interesul vostru să faceți alegerea potrivită. Mai bine vă interesați mai mult decât ca la urmă să fiți dezamăgiți și să regretați. Câteva dintre întrebările esențiale pe care trebuie să I le adresați fotografului sunt:

  • Cât timp veți sta la nuntă?
  • Cât timp de pregătire vă este necesar?
  • Câte persoane mai vin cu dumneavoastră?
  • Transportul este inclus în prețul pachetului? Dacă nu, atunci căt ne costă?
  • Câte pagini va avea albumul? Ce dimensiuni va avea? Din ce material este coperta?
  • Câte poze imprimate primim? Dar pe DVD?
  • Toate fotografiile vor fi retușate?
  • Care este prețul total al pachetului pe care îl dorim?
  • Pot apărea cheltuieli în plus?

În concluzie, nunta este un moment frumos și unic din viața de familie care trebuie organizat cu grijă. Nu uitați că fotografiile nu sunt simple poze, ci amintiri care vor rămâne mereu în sufletul vostru. Așadar, alege-ți fotograful potrivit dorințelor voastre și aceste amintiri nu vor dispărea niciodată!

fotografie de nunta