Viața ne plimbă uneori în direcții care sunt croite de noi, dar nu neapărat pentru noi. Pe la vârsta mijlocie, mulți oameni își dau seama că ar fi avut mai mult succes profesional dacă ar fi ales o altă rută în carieră, dacă și-ar fi găsit vocația mai devreme, sau dacă ar fi investit mai mult timp în dezvoltarea personală. Indiferent ce vârstă ai, nu ar trebui să fie niciodată prea târziu să începi o muncă pe care să o faci excelent și care să îți placă. O carieră în design interior poate fi foarte avantajoasă financiar, dar este de dorit și pentru că îți permite să îți folosești creativitatea și îți dezvoltă simțul estetic. În plus, îi faci pe alții fericiți. 

Întrebarea este: ți s-ar potrivi sau nu un astfel de job? Iată mai jos 5 semne ca ai putea fi un designer de interior foarte bun: 

Cum să îți dai seama că ai fi un designer de interior bun?

Living Modern

1. Oaspeții te întreabă:

„Ești un designer de interior?”. Dacă primești des întrebarea asta de la cei care îți vizitează casa, asta înseamnă că modul în care ai mobilat și decorat casa ta dezvăluie abilități demne de luat în considerare. Nu te gândi că acesta este un lucru pe care i l-ar spune oricui. Majoritatea oamenilor nu au case frumos aranjate. Așadar, dacă oameni îți spun asta des, ar trebui să se aprindă un beculeț  în mintea ta.

2. Pentru tine decorul este aproape o obsesie

Dacă ai un cont pe Pinterest, ceea ce sigur ai, majoritatea panourilor tale sunt denumite: „decorare living”, „idei pentru baie”, „mobilier bucătărie”. De asemenea, atunci când mergi în vizită la cunoscuți sau prieteni, te surprinzi uitându-te la camerele lor gândindu-te: „De ce au ales aceste mânere pentru sertare, când ar fi trebuit să aleagă accente aurii în loc de cele argintii?”

Dacă pierzi ore imaginându-ți soluția ideală de aranjare a mobilei și de decor pentru o încăpere, sunt foarte multe șanse ca acest domeniu să îți vină ca o mănușă.

3. Ai tendința să critici alți designeri

Probabil că ai văzut emisiuni televizate sau online în care designerii de interior redecorează o casă sau anumite încăperi ale cuiva. Dacă atunci când vizionezi astfel de emisiuni te gândești: „Aș putea face o treabă mai bună!”, ar trebui să fii atent la aceste gânduri. Acestea dezvăluie un simț de încredere care este caracteristic oamenilor de succes.

4. Rearanjezi casa în continuu

Ai adesea dureri de spate deoarece ai mutat, din nou, o piesă grea de mobilier singur prin casă? Nu te poți hotărî care ar fi cel mai bun loc pentru un set de canapea și fotolii? Familia ta are impresia că intră într-o casă nouă în fiecare lună? Toate acestea sunt semne că o carieră în designul de interior ar putea fi foarte potrivită pentru tine.

5. Prietenii apelează la tine pentru sfaturi de decor

Dacă oamenii îți cer sfaturi în materie de decor interior, ai putea ajunge foarte ușor să oferi acele sfaturi pe bani. Dacă prietenii vin la tine pentru sfaturi atunci când își aleg mobila și decorul din casă, dacă te întreabă ce culoare li s-ar potrivi la rama de la fereastră sau ce covor să își cumpere, acestea sunt semne clare că ai putea să începi o carieră în domeniu. Dacă tot nu te-ai hotărât că acesta este drumul pe care să mergi, iată aici un test de carieră care să îți confirme bănuielile. 

Proces varuire

În concluzie, cariera potrivită pentru tine este aceea pe care o practici deja cu plăcere, doar că nu ești conștient de asta. Sperăm ca sfaturile din articolul nostru să te fii ajutat să îți găsești adevărata vocație.