Gândul de a construi o casă entuziasmează orice persoană până peste măsură, căci ce poate fi mai frumos decât sentimentul de a-ți petrece momentele preferate în compania celor dragi ție, în propriul tău cămin, construit conform gusturilor tale? Entuziasmul acesta, însă,  poate să ne pună piedici uneori, căci din dorința de a finaliza totul cât mai repede, cele mai multe persoane iau decizii pe care le găsesc la îndemâna lor. Dacă alegi lemnul ca şi material de construcţie vei vedea că aceste case din lemn oferă o mulţime de avantaje.

Știm că tu vrei să fii atent, nu te pripești și atunci când vine vorba de viitoarea ta casă, te documentezi despre opțiunile pe care le ai. Așa că noi vrem să-ți vorbim despre lemn. De ce să alegi lemnul în construcția casei tale, cât este de rezistent, este costisitor sau nu? La toate aceste întrebări vei găsi răspunsul în acest articol.

Construiești rapid și economisești bani

Bineînțeles, atunci când vorbim despre construcția unei noi case, suntem conștienți că acest proces implică o investiție consistentă. Așa că, de cele mai multe ori, cei mai mulți oameni încep o casă, dar amână finalizarea ei din motive financiare. Ei bine, lemnul are o putere pe care cu siguranță mulți dintre voi o vor aprecia. Pentru acele persoane care își doresc rezultate rapide și costuri mici, lemnul le poate îndeplini această dorință. Dacă pentru construcțiile tradiționale durează mult tot acest proces, ei bine, dacă alegi echipa potrivită și lemnul ca material, te poți muta în noua ta casă într-o perioadă de aproximativ 3-4 luni de la începerea proiectului. O durată mai mică de execuție, implică automat costuri mai mici.

Citeşte şi   Importanta serviciilor de dezinfectie

Bun izolator și economisești energie

Intrând puțin în detalii tehnice, analizăm puterea de izolare a lemnului. Cele mai multe materiale de construcție precum metalul și alte materiale anorganice, se extind atunci când sunt supuse constant la căldură, ceea ce poate conduce către slăbirea întregii construcții și către un eventual colaps. Spre deosebire de acestea, lemnul trece aproape printr-un proces invers. Atunci când lemnul este expus la căldură, acesta se usucă și devine și mai rezistent. În plus, lemnul păstrează căldura interioară mult mai bine decât alte materiale de construcție, fiind cunoscut ca un foarte bun izolator.

Sigură și luminoasă, o casă de durată

Motivele pentru care lemnul este un material optim pentru a construi o casă sunt numeroase, iar printre acestea trebuie să menționăm cu siguranță și aspectul luminos pe care îl oferă, dar și siguranța și stabilitatea întregii construcții. Știm că fundația unei case contruite din beton sau cărămidă poate da bătăi de cap, căci pământul se mișcă în timp, și o dată cu această mișcare se deplasează și fundația construcției. Așa se explică micile sau mai marile crăpături vizibile pe pereții interiori și exteriori ai casei. Folosind lemnul, această grijă dispare, căci lemnul se mulează perfect cu mișcările pământului, menținând stabilitatea și durata locuinței.

Diversitate în design

Așa cum pentru o casă construită din beton sau cărămidă trebuie să alegi tipul de finisaj exterior, culoarea vopselei și așa mai departe, și în ceea ce privește lemnul ai de făcut câteva decizii legate de design. Și spunem asta, deoarece există peste 5000 de tipuri de lemn din care poți alege, fiecare având un aspect diferit și plusând la diferite funcții. Unele tipuri sunt mai bune pentru izolație, altele pentru acustică, aspect și așa mai departe. Cel mai bine ar fi ca această alegere să fie făcută împreună cu inginerul de construcție, pentru că el îți va da cu siguranță cele mai bune sfaturi prin prisma experienței acumulate. O variantă diferită de a construi o constituie tipul de case din lemn rotund.

Citeşte şi   Case din lemn – cele mai bune variante de construcţii

Natural, sănătos și eco-friendly

Nu reprezintă neapărat un avantaj, ci mai degrabă o stare de spirit pe care multe persoane caută să o adopte în zilele noastre. Gândul de a locui într-o casă naturală, cozy și eco-friendly este un motiv suficient pentru anumite persoane să aleagă lemnul ca material de construcție pentru noua lor locuință. Mai mult, dacă alegi să lași lemnul netratat, fără să aplici lac sau alte substanțe care să-l blocheze, lemnul poate ajuta la reglarea umidității din casă, fapt benefic acelor persoane care întâmpină probleme respiratorii.

Dacă ar fi să săpăm și mai adânc în proprietățile lemnului, cu siguranță am găsi o multitudine de alte beneficii și motive ale acestuia în raport cu utilizarea lui pentru construcția viitoarei tale case. Vizualizează design-ul, simte mirosul natural al lemnului și alege-l ca material pentru locuința ta!