După multă muncă, vine și răsplata. Mai ai câteva zile până pleci în concediul mult așteptat și deja ai început să te gândești la ce ar trebui să pui în bagaj. Dacă vrei să te bucuri la maximum de vacanța, trebuie să te asiguri că mașina ta este în stare perfectă de funcționare.
Iată câteva lucruri pe care trebuie să le verifici înainte de a pleca:
1. Nivelul de ulei
Toate mașinile au nevoie de ulei pentru a funcționa și la toate este necesară verificarea periodică a nivelului acestuia. Există posibilitatea ca vehiculul tău să aibă nevoie de o completare din diferite motive: vechimea sau așa a fost proiectat motorul.
Nimic mai simplu, deschizi capota, localizezi joja de ulei (de obicei are un mâner galben) și o tragi afara din motor. Vei vedea că are niște semne între care trebuie sa te încadrezi. Dacă este sub nivelul minim, mai completează cu ulei pentru a asigura o funcționare optimă a motorului tău.
2. Presiunea din roți
Pentru a te asigura că vei parcurge tot drumul în siguranță este foarte important să verifici presiunea din roți. Dacă aceasta este corectă, anvelopele se vor uza uniform, deci le vei putea utiliza o perioadă mai lungă. În plus, distanța de frânare va fi mai scurtă.
Trebuie să verifici periodic presiunea, mai ales când există variații de temperatură. Nivelul presiunii depinde și de tipul cauciucurilor. De exemplu, anvelopele de vară au nevoie, în general, de o presiune mai mare comparat cu cele de iarnă. Poți verifica presiunea la orice benzinărie din drumul tău.
3. Nivelul antigelului
Antigelul asigură răcirea motorului tău și în mod normal este într-un sistem complet izolat față de exterior. Însă, datorită îmbătrânirii garniturilor, este posibil ca în timp să scadă sub nivelul optim.
Poți verifica foarte ușor nivelul antigelului: cauta recipientul cu antigel din compartimentul motor. Nivelul acestuia trebuie sa fie între însemnele de nivel minim și cel de nivel maxim. Nici prea mult nu este recomandat, deoarece din cauza căldurii, crește presiunea și este posibil să cedeze ceva.
4. Accesoriile obligatorii prin lege
În fiecare mașină trebuie să fie un extinctor, preferabil pus la îndemână, pentru a fi accesat rapid și folosit în caz de urgență. Nu uita nici de trusa de prim ajutor, care, dacă a fost desigilată, trebuie schimbată cu una nouă.
Mai ai nevoie de două triunghiuri reflectorizante pentru a semnaliza din ambele direcții dacă rămâi la marginea drumului și o vestă reflectorizantă. Recomandarea specialiștilor este să ai în plus un compresor de aer și un kit de pană, mai ales că mașinile mai noi nu includ o roată de rezervă.
5. Asigurarea obligatorie și rovinieta
Este ușor să uiți și să îți dai seama abia în ultimul moment că asigurarea obligatorie a expirat. Îți recomandăm să o verifici în momentul în care ți-ai planificat vacanța. Astfel, vei avea destul timp să o reînnoiești.
Rovinieta poate fi făcută la majoritatea benzinăriilor sau online. Perioada de valabilitate poate fi de o săptămână, o lună sau un an.
Nu uita să conduci prudent și să respecți limita de viteză. Iar pentru orice nelămuriri verifică și manualul masinii. Drum bun!