Doar ce ți-ai cunoscut noul cel mai bun prieten, așa că e firesc să fii în extaz și să simți lucruri pe care nu le poți transpune în cuvinte. Însă, după extaz, vine…panica. Primele săptămâni – mai cu seamă prima lună – din viața bebelușului formează o perioadă superbă, însă pe cât de frumoasă, pe atât de complicată: pentru că e totul nou și viața ți-s a dat complet peste cap. 

Și ghici ce: e normal să fie dificil. Însă, ca să îți luăm puțin din greutatea de pe umeri, ți-am pregătit, alături de specialiștii one stop shop-ului myvelvetbaby.ro o listă cu principalele greșeli pe care le fac părinții în prima lună cu bebe, astfel încât tu să le poți evita. 

1. Te panichezi din orice 

E firesc să te îngrijorezi și să fii în permanentă stare de alertă – însă e greșit să ajungi să te panichezi și stresezi din orice. În primul rând, nu uita că bebelușii au o capacitate extraordinară de a prelua stresul și emoțiile părinților. 

Gândește-te că, de fiecare dată când te panichezi, se panichează și bebelușul – e atât de simplu. Încearcă să te convingi că nu e nevoie să te panichezi la fiecare sughiț – și ferește-te din a căuta pe Internet zeci de informații „de ce sughița în x fel”, „e normal să sughițe de y ori pe zi”, pentru că nu vei face decât să te alarmezi și mai tare (din motive nefondate). Nu te panica la fiecare plânset – bebelușii astfel comunică, plângând. Uneori au un motiv – foame, somn -, alteori…plâng doar ca să-și facă simțită prezența.

2. Îl trezești noaptea

Citeşte şi   Sfaturi privind cumpărarea rechizitelor școlare

Pentru că știm de la ceilalți părinți, „bebelușii nu au cum să doarmă toată noaptea?”. Sau…nu? Nu e nimic mai fals – într-adevăr, majoritatea bebelușilor se trezesc la 4 sau 5 ore în timpul nopții pentru că le este foame. Dar dacă puiul tău doarme 8 ore închegate…nu poți decât să te bucuri. 

Cea mai mare greșeală pe care o poți face este să îl trezești ca să îi dai de mâncare. Copiii sunt extrem de receptivi la nevoile lor; dacă îi va fi foame, se va trezi – lasă-l să doarmă dacă nu se trezește. Atât timp cât ia în greutate și mănâncă bine în timpul zilei, nu este niciun motiv pentru care ar trebui să te îngrijorezi. 

3. Îl tratezi prea prețios 

E firesc ca proaspeții părinți să tindă să își „cocoloșească” bebelușul, însă este vital să nu duci grija pentru bebeluș la extrem. Există mulți new-parents care refuză să își ducă bebelușul în natură pentru primele luni, ceea ce o greșeală; frica de murdărie e una la fel de validă, dar realitatea? Lasă-l să se murdărească. 

Dacă ai la tine servetele umede bebelusi – cum ar trebui să ai – o să îl cureți. Du-l afară, ia-l în natură, lasă-l să descopere lumea în ritmul lui, însă nu îl trata ca pe un bibelou prețios: este important să rămâi ancorată în realitate și să nu duci grija și dorința de a-i fi bine la extrem – s-ar putea să obții întocmai contrariul. Chiar dacă e frig, puteți ieși în continuare, atât timp cât bebe e îmbrăcat corespunzător. 

4. Îl duci îl locuri nepotrivite

Citeşte şi   4 aspecte care îți arată că NU ești pregătită să devii mamă

Și aici ne referim la zonele aglomerate. Deși încurajăm să îți duci copilașul afară, rezumă-te la parcuri sau zone cât mai liniștite, naturale. Unde nu ar trebui să îl iei pe bebeluș? De exemplu, la mall sau la supermarketuri. Nici să îl pui în centrul familiei extinse nu e o idee bună – în primele săptămâni (chiar în primele luni), imunitatea lui bebe este una prea puțin dezvoltată, iar contactul cu zonele extra-aglomerate poate duce la infecții bacteriene – pe care cu siguranță vrei să le eviți. 

 

5. Îi dai pastile „după ureche”

Aceasta este printre cele mai grave greșeli pe care le poți face – proaspetele mămici se panichează la primul simptom de răceală și administrează singure copilului medicamente, eventual tratament cu antibiotice. Nimic mai greșit – este vital să te asiguri că, în primele luni de viață ale bebelușului, pediatrul este cel mai bun prieten al vostru. Trebuie să te asiguri că nu iei medicamente și leacuri „după ureche”, pentru că poți agrava situația. 

În final, o greșeală-bonus pe care o poți face este să asculți sfaturile (de cele mai multe ori necerute) ale celor din jur: „dacă bebe nu vorbește la 12 luni, are o problemă” sau „dacă bebe nu se întoarce de pe spate pe burtă, are o problemă” – nimic mai neadevărat. 

Fiecare copil are ritmul său, cum fiecare părinte are ritmul său în a se adapta în noua viață de familie; asigură-te că te informezi din sursele sigure, că nu te panichezi (mai mult decât este necesar) și că asculți doar părerile avizate. Și ia lucrurile în ritmul vostru.